Google vrea datele sănătății noastre și lansează Google Fit pentru a face asta

de: Alexandru Puiu
29 10. 2014

La câteva săptămâni după ce Apple şi-a lansat aplicaţia dedicată de sănătate intitulată Apple Health, Google a introdus în Play Store aplicaţia Google Fit.

Cu sau fără voia noastră, smartphone-urile devin din ce în ce mai performante în a ne monitoriza activitatea zilnică, iar când acestea eşuează, există alte gadgeturi purtabile cu un efect similar care transmit informaţii telefonului din buzunar. Până de curând însă, toate acele informaţii nu puteau fi accesate decât prin aplicaţii dedicate, dezvoltate de producătorii ceasurilor inteligente sau a brăţărilor smart.

După ce agregatorul său de informaţii referitoare la sănătatea utilizatorului cu numele de Health, o variaţie a aceleiaşi reţete a ajuns zilele trecute în Google Play Store. Aceasta din urmă poartă numele sugestiv de Google Fit şi confirmă zvonurile din ultimele săptămâni. Pentru că au trecut deja câteva luni de la , dezvoltatorii de aplicaţii pentru monitorizarea efortului au avut timp suficient pentru a-şi actualiza creaţiile. Nu de alta, dar Google Fit trebuie să poată prelua toate informaţiile legate de sănătate din fiecare aplicaţie de pe telefon sau gadget conectat la telefon, exact ca Apple Health.

Google Fit vă permite să vă configuraţi scopuri de efort fizic şi să vedeţi în permanenţă cât mai aveţi până le veţi atinge. Acestea pot implica mers, alergare, ciclism, etc. Interfaţa este una cât se poate de prietenoasă şi nu vă obligă sub nici o formă să interacţionaţi prea des cu ea. Pentru că vorbim de o aplicaţie Google, merită să aveţi în vedere faptul că orice informaţii introduse sau adunate de Google Fit pot fi accesate şi online, de pe o tabletă sau PC. Rămâne acum să vedem ce vor introduce nou viitoare versiuni ale programului.